Produse recomandate

CODUL DE CONDUITA

CufarulNaturii.ro are adoptat prezentul Cod de conduita pentru comertul electronic

 

Scopul acestui cod de conduita

Acest cod de conduita are ca scop cresterea sigurantei si increderii consumatorilor in comertul electronic din Romania, in general si pe CufarulNaturii.ro, in special. Prin adoptarea prezentului cod ne propunem sa incurajam dezvoltarea comertului electronic si a unui marketing direct decent, raspunzand astfel directivelor Europene cu privire la comertul la distanta si comertul electronic care incurajeaza in mod explicit dezvoltarea de coduri de conduita. Acest set de norme se va aplica ca parte integranta a proceselor de vanzare si de marketing realizate de CufarulNaturii.ro

 

1. Transparenta operationala

Consumatorul trebuie sa aiba incredere ca informatiile privind Societatea si infomatiile despre cum sa poata accesa serviciile Societatii vor fi usor accesibile pe Site.

Societatea va furniza urmatoarele informatii care vor fi accesibile in mod permanent de catre Utilizatorii Site-ului:

  • denumirea Societatii care administreaza Site-ul, impreuna cu date precum Numarul de inregistrare la Registrul Comertului si Codul Unic de Inregistrare;
  • adresa postala, fizica a sediului unde se desfasoara activitatea;
  • adresa de email si alte informatii de contact pentru a asigura dreptul consumatorilor la:
    • orice plangere sau serviciu post vanzare;
    • dezabonarea de la listele de marketing direct (ex. Newsletter, Oferte Exceptionale)
    • solicitarea de informatii suplimentare despre produsele si serviciile oferite spre vanzare de Societate

 

2. Ofertele comerciale si informatiile contractuale

Consumatorul trebuie sa poata vizualiza, inainte de acceptarea contractului (achizitia bunurilor) informatiile comerciale si cele contractuale. Termenii acestora trebuie sa fie clari si fara echivoc.

Setul de informatii minime ce trebuie prezentat pe Site trebuie sa contina:

  • identitatea, adresa postala si alte informatii de contact relevante ale Societatii, in asa fel incat aceasta sa fie clar identificata;
  • caracteristicile principale ale produslui sau serviciului ofertat, in termeni calitativi cat si cantitativi;
  • termenii financiari: pretul si taxele suplimentare (de transport, de operare, de asigurare, etc), orice alte costuri suplimentare;
  • termenii generali ai ofertei si orice restrictie, daca se aplica;
  • durata de valabilitate a ofertei, daca este cazul;
  • modul de livrare a produsului sau serviciului oferit;
  • existenta si conditiile prin care Utilizatorul isi poate exercita dreptul de a renunta la produsul sau serviciul oferit, conditiile de returnare a acestuia, ca si modul de recuperare a banilor de catre Utilizator;
  • modul si conditiile de terminare a contractului;
  • datele de contact complete ale departamentului de service si ale celui de relatii cu publicul;
  • informatii despre garantie si despre serviciile oferite dupa vanzare;
  • modul de plata, Utilizatorul putand alege acolo unde este cazul (ramburs, card bancar, ordin de plata, etc)
  • Trustlabel-uri si Trustmark-uri aplicabile

Site-ul trebuie sa prezinte clar pasii ce trebuie urmati de Utilizator pentru a achizitiona produsele sau serviciile comercializate. In orice moment al acestui proces Utilizatorul trebuie sa poata fi capabil sa-si corecteze datele introduse si/sau sa intrerupa acest proces din vointa proprie, fara conditionari si fara a furniza explicatii.

La sfarsitul acestui proces Societatea trebuie sa asigure verificarea datelor furnizate de catre Utilizator de doua ori, o data pentru a verifica exactitatea produselor ce vor fi comandate, si a doua oara pentru confirmarea finala. Confirmarea primirii Comenzii de catre Societate trebuie sa ajunga in maxim 24 de ore la Utilizator si trebuie sa includa datele Comenzii precum produsele si pretul acestora, taxele si costurile aditionale, dar si informatiile despre conditiile privind returnarea produselor, modul in care se poate contacta departamentul de relatii cu clientii si cel de service si modul de intrerupere a contractului.

Societatea trebuie sa fie de acord sa livreze bunurile si serviciile in perioada convenita de comun acord cu consumatorul sau intr-o perioada ce nu va depasi 30 de zile, din momentul in care Utilizatorul a transmis comanda.

Daca din anumite motive produsele au devenit indisponibile si comanda nu se poate livra, Societatea trebuie sa anunte clientul si sa ii propuna acestuia o noua data pentru furnizarea produselor. Daca din motive obiective Societatii ii este imposibil de a livra comanda, clientul va fi informat in timp util si i se vor rambursa platile efectuate in avans, dar nu mai tarziu de 30 de zile de la data la care trebuia sa primeasca produsele.

Utilizatorul trebuie sa aiba dreptul de a anula Comanda pe perioada respectiva si sa obtina returnarea platilor efectuate in avans in totalitate. Acest lucru va fi posibil timp de maxim 30 de zile de la primirea confirmarii Comenzii si inainte de a se efectua livrarea. Nu se aplica in cazul Comenzilor cu produse personalizate sau a celor exceptate prin lege (ex. produsele perisabile).

Consumatorul are dreptul de a denunta unilateral contractul, adica dreptul de a returna produsele sau serviciile livrate fara a motiva acest lucru si fara a fi penalizat pentru aceasta intr-un temen de 14 zile calendaristice conform legislatiei romanesti in vigoare, acest termen incepand din data la care bunurile au ajuns la client. Aceasta nu include lipsa de conformitate care poate conduce la posibilitatea de a schimba un produs sau de a obtine rambursarea banilor platiti, daca plata s-a facut in avans.

Daca Societatea nu publica sau nu aduce la cunostinta consumatorului acest drept, atunci perioada de returnare se prelungeste pana la 90 de zile. Cele 14 zile de returnare a produslui fara invocarea unui motiv anume se vor scurge de la indeplinirea completa a obligatiilor legale de catre Societate.

Orice cerere din partea Societatii prin care solicita ca produsele returnate sa fie in amabalajul original si cu toate accesoriile incluse, fara urme evidente de uzura sunt indreptatite. Cu toate acestea nu este normal pentru consumator sa pastreze aceste ambalaje si accesorii mai mult de o luna de zile.

 

3. Comunicarile comerciale

Consumatorii trebuie sa fie siguri ca orice comunicare comerciala primita de la Societate va fi usor si clar identificabila ca atare.

Atunci cand Societatea va trimite comunicari comerciale prin mijloace electronice consumatorilor, fie ca le sunt clienti sau nu, trebuie sa:

  • indice clar daca mesajele sunt de natura comerciala sau doar notificari;
  • sa consulte listele de consumatori care si-au exercitat dreptul de a nu primi in continuare mesajele si s-au dezabonat, pentru a respecta dorinta acestora de a nu mai primi mesaje comerciale.

Tehnologiile electronice nu vor fi utilizate de Societate pentru a induce in eroare consumatorii cu privire la promotiile oferite. Mai mult, Societatea nu trebuie sa ingradeasca dreptul consumatorilor de a renunta in orice moment la reclama sau oferta prezentata si sa nu faca uz de mijloace tehnice ce nu permit utilizatorilor acest lucru.

 

4. Securitatea tranzactiilor

Societatea va oferi metode sigure si facile pentru plata online

Societatea trebuie sa fie constienta ca utilizatorii investesc incredere in Site si in companie. Societatea trebuie sa faca toate eforturile pentru a satisface nevoie clientilor cu privire la securitatea tranzactiilor online.

Societatea va furniza Utilizatorilor metode sigure si simple de plata online.

Consumatorii trebuie instiintati inainte de a completa datele financiare pe aceste mecanisme de plata online, de gradul de securizare si de nivelul de siguranta al datelor ce vor fi furnizate, de modul in care aceste date vor fi folosite de catre Societate sau de catre procesatorul de plati electronice.

 

5. Protejarea datelor cu caracter personal si intimitatea utilizatorilor

Consumatorii trebuie sa aiba incredere ca datele personale si intimitatea acestora va fi respectata cu strictete in mediul online. Ei vor fi informati despre modul de folosire a acestor date si despre drepturile lor.

Societatea va publica pe Site politica sa de confidentialitate si informatii detaliate despre:

  • natura informatiilor colectate de la consumator, scopul colectarii acestora si modul lor de folosire in cadrul Societatii;
  • natura si modul in care aceste informatii pot ajunge la terte parti;
  • un punct de contact pentru solicitari ale consumatorilor cu privire la datele personale;
  • modul de implementare si de folosire a cookies-urilor si a mecanismelor de urmarire a activitatii consumatorilor;
  • modul de acces al consumatorilor la datele personale proprii;
  • dreptul de a cere stergerea acestor informatii din bazele de date a oricarui consumator si modul de a face acest lucru;
  • dreptul de a refuza colectarea datelor personale de catre Societate, de a refuza inscrierea pe listele de marketing direct.

 

6. Protectia minorilor fata de continut neadecvat

Consumatorii trebuie sa fie siguri ca Societatea va respecta sensibilitatea si intimitatea copiilor si nu le vor cere date personale fara consimtamantul parintilor.

Consumatorii vor impiedica accesul minorilor la informatii si produse destinate adultilor.

Societatea va incuraja parintii in implicarea acestora in activitatile online ale copiilor si, acolo unde este cazul, va afisa pe Site:

  • modul in care informatiile publicate special pentru consumatorii minori respecta standardele nationale, sunt potrivite varstei acestora si nu exploateaza credulitatea si lipsa de experienta a acestora;
  • cererea acordului parental/tutore pentru informatiile colectate de la minori, inainte de procesarea lor in orice fel sau inainte de instrainarea acestor informatii catre terte parti.

Societatea trebuie sa incurajeze minorii ce achizitioneaza bunuri sau servicii on-line sa obtina in prealabil acordul parental. Oferte de creditare a produselor sau serviciilor nu se vor face minorilor. Nici o comunicare comerciala directionata catre minori nu va contine materiale care pot dauna psihic, mental sau moral acestora. Societatea nu va organiza jocuri sau premii oferite copiilor pe Site in scopul de a colecta date personale detaliate de la acestia.

 

7. Servicii de tip suport tehnic si service, reclamatii si sugestii

Consumatorii trebuie sa fie siguri ca orice comunicare cu departamentele de suport clienti sau de service va ajunge la destinatie si ca informatiile oferite pe site sunt corecte.

Societatea va oferi consumatorilor informatii complete despre cum gestioneaza reclamatiile, despre modul in care acestea trebuie depuse in cadrul companiei, cat si despre dreptul clientilor de a apela la instantele de judecata in cazul nesolutionarii acestora.

Societatea trebuie sa asigure o solutionare eficienta a reclamatiilor. Termenul legal de solutionare a reclamatiilor trebuie adus la cunostinta consumatorilor inainte de incheierea contractului sau achizitionarea bunurilor. Acest termen nu se va prelungi fara acordul consumatorului cu mai mult de 30 de zile de la primirea reclamatiei. Prelungirea acestui termen va fi adusa la cunostinta consumatorului in timp util.

Societatea trebuie sa mentioneze clar si simplu, usor de inteles urmatoarele:

  • drepturile legale ale consumatorului asa cum sunt ele stipulate in legislatia nationala in vigoare;
  • principalele elemente ale garantiei: durata, localizarea geografica daca este cazul, si alte informatii relevante;
  • datele de contact alte departamentului de relatii cu clientii, ale departamentului de service si ale acelor departamente ce asigura servicii post vanzare (adresa fizica, telefoane, email-uri, fax si alte detalii)

 

8. Respectarea cadrului legal

Consumatorii trebuie sa fie siguri ca Societatea respecta legislatia nationala si europeana in vigoare.

Societatea va respecta legile nationale si directivele europene cu privire la comertul electronic, marketingul direct, comertul la distanta, precum si alte norme nationale aplicabile.

 

 

Ultima actualizare: 12.02.2018


Produse vizualizate

Nu exista produse vizualizate

Meniu

Sus
Compara 0